TABLOUL VI • În Roma

(În Roma. Galerie deschisă, cu privire spre Apenini, împodobită cu statuile zeilor și vase în care ard miresme. În mijloc, masă întinsă cu trei lectice. La orgie e Adam reprezentând pe Sergiol, Lucifer pe Milo, și Catul, trei fanți corupți. Lângă dânșii, trei cocote îmbrăcate sumar: Eva ca Iulia, Hippia și Cluvia. În fund se vede lupta gladiatorilor. Sclavii stau așteptând ordinele. Muzică de flaut. Amurg, mai târziu noapte.)

CATUL
Vezi, Sergiol, ce mlădios se mișcă
Gladiatorul cu panglică roșe.
Pun rămășag că-nvinge el
Și pun rămas că bate pe cellalt.

ADAM
Pe Ercul, nu!

CATUL
      Ha! Ce te juri pe Ercul?
Cine-ntre noi mai crede azi în zei?
Pe Iulia! Și mai curând te cred.

ADAM
Ei, fie!

LUCIFER
      Te-ai jurat pe bun temei,
Punând doi idoli deopotrivă-n față,
Dar spune, cum socoți tu jurământul:
Iubirea, frumusețea-i să-nțelegem,
Sau poate chiar credința ce ți-o poartă?

CATUL
Tot farmecul e trecător și tocmai
De-ar rămânea ce astăzi te-a răpit,
E învechit în ziua cea de mâine!
Și-o dragoste mai fără de ispite
Te-mprejmuie cu vraja noutății.

ADAM
Credința, zic! Sau crezi că cheltuiește
Mai mult vreun om pentru amanta lui?

HIPPIA
Vai, ce copil! Dar fără de sfârșit
Poți tu vreodată să îmbrățișezi?
Sau chiar de poți, cum ești de-a pururi dornic
De noi plăceri, zadarnic te căznești.
Căci o femeie plină de ispite
Din voluptate-ți dă doar o frântură,
Pe când icoana farmecelor multe
Ca o himeră-n fața ta plutește,
Și cine știe-o clipă, un capriciu,
Un vis răzleț, n-o prinde-n stăpânire?
Un luptător cu brațe ostenite…

ADAM
Așa-i! Așa-i! Destul e Hippia,
De ce mă mână patimi ca pe Tántal,
Când îmi lipsesc puterile lui Ercul,
Ori ca Proteu la față nu mă schimb
Și-un sclav bătut e-n stare ca să guste,
Pe urma unei săptămâni de chinuri,
Un ceas dorit de domnul lui zadarnic…
Ori, e plăcerea băutură bună
Celui ce-o bea pe rând, înțelepțește,
Și moarte-acelui ce s-aruncă-n valu-i?

LUCIFER
A, ce superbe-nvățături morale
Lângă pahar, la sân de fete mari…
V-ați rămășit?

ADAM
      De pierd, îți dau pe Iulia.

CATUL
Dar de câștigi?

ADAM
      E calul meu al tău.

CATUL
O, lună-o țiu și poți s-o iei pe urmă,
Ori o arunc în lacul meu de pești.

LUCIFER
Ia, Lucia, din pește, - e frumos,
Înfruptă-te, căci ai să-ngrași un altul…

EVA
Ce crezi? Pe tine nu te-or roade viermii?
Să fie vesel cel ce azi trăiește,
Sau cel puțin să râdă, dacă poate.
(Bea.)

ADAM (Către gladiator.)
Te ține, mă!

CATUL
      Ia seama, nu te da!
(Gladiatorul lui Catul cade și ridică degetele, implorând grație. Adam vrea să facă semnul obișnuit al grațierii, dar Catul îi prinde mâna și își îndreaptă pumnul strâns spre gladiator.)
Recipe ferrum! - Stârpitură lașă!
Am sclavi destui, de ce să fiu zgârcit?
Cui ar putea să-i pară rău de-o scenă
Mai vie-acum, - așa-i, frumoase doamne?
Mai dulce-i buza, dorul meu fierbinte
Când sângele a înroșit arena!
(Pe gladiator l-a executat adversarul.)

ADAM
Calul e-al meu, vin’ Iulia la sân.
Duceți cadravul. Vreau un dans acum!
Să mai vedem și alte nebunii;
Din ce-am văzut, destul e!

CATUL
      Cluvia!
Vino și tu, nu pot privi prea mult
Când se sărută alții.

LUCIFER
      Hippia!
Să nu urmăm și noi frumoasa pildă?
Dar linge-ți buza, n-ai pe ea otravă?
Așa, acum ne veselim, drăguță!

ADAM
A, Iulia, simt inima cum bate,
Nu pot avea asupra ei odihnă.

LUCIFER
Vai, ce nebun! De inimă vorbește…

CATUL
Vezi, draga mea, eu-ți las inima-n pace.
Să faci cu ea ce vrei, dar să nu știu.
Sărutul numai ți-l doresc fierbinte.

CLUVIA
În sănătatea ta, mărinimie!
(Bea.)

CATUL
Dă-mi, Cluvia, și brațul… Mai aproape…
Si sânul tău cel moale ca mătasa…
Vezi, mi-a căzut cununa de pe frunte.
(Către dansatoare.)
Ce gingaș e avântul vostru… Cât
Năvalnic foc și farmec laolaltă!

CLUVIA
Te leg la ochi de mai găsești o vrajă
În jocul lor, când eu alerg atâta,
Fără să pot un bun cuvânt să am.
(Arătând spre Lucifer.)
Te uită! Omu-acesta hâd și acru, -
Ce chip de fată lângă el… De ce?
Când nici nu vrea să-i ia folosul altfel
Decât lăsând-o-ncet să ațipească.
Când el ne spune glume și nimicuri
Punând miresme-n vorba lui de șagă,
Cu buze reci, cu ochi plini de dispreț…

CATUL
Adevărat! O față-așa îngheață
Chiar lumi întregi de poezie. Cine
Înfrânge vraja clipei și nu lasă
Să-i fure valul sufletul și mintea,
Nu e om bun! Să fi rămas acasă.

HIPPIA
Adevărat! Mi-e teamă că sărmanul
S-a molipsit de ciuma din oraș.

ADAM
Lăsați pe morți… Un cântec săltăreț
Aș vrea… Ușor… Care din voi îl știe?

HIPPIA (Cântă.)
De dragoste și vin
Să-ți ții paharul plin,
Căci tot paharul
Alt farmec are.
Beția dulce ca-n povești,
Ca soarele morminte reci,
Ne-ntr-aurește traiul!
De dragoste și vin
Să-ți ții paharul plin,
Căci orice fată
Alt farmec are.
Beția dulce ca-n povești,
Ca soarele morminte reci,
Ne-ntraurește traiul.

CATUL
Nu-i rău. Nu-i rău. Tu ce știi, Cluvia?

CLUVIA (Cântă.)
Erau pe-atunci nebuni în lume,
Când un boier de mare nume,
Lucreției i-a-ngenuncheat,
Cerându-i văduvitul pat,
Și-n loc să râdă-n lupanare,
Ea se străpunge-n piept și moare.

TOȚI
Vă veseliți, lumea-i schimbată,
În ceas mai bun ni-e viața dată!

CLUVIA (Cântă.)
Nebune vremi umblau demult.
Din vila lui măreață, Brut,
Și-atârnă sabia-i de brâu,
Ca un zănatec lefegiu,
Pleacă la luptă, moare-n chin,
Pentru-n popor de zdrențe plin.

TOȚI
Vă veseliți, lumea-i schimbată,
În ceas mai bun ni-e viața dată!

CLUVIA (Cântă.)
Nebune vremi demult umblau,
Eroii gând nebun gândeau,
Credeau că-i sfânt ce râdem noi;
De-ar fi și azi așa eroi,
Eu zic că-n circ le-am face loc,
Cu turma tigrilor în joc.

TOȚI
Vă veseliți, lumea-i schimbată,
În ceas mai bun ni-e viața dată!

LUCIFER
Vezi, Cluvia, e Hippia învinsă.
Aș vrea să fiu poetu-acestui cântec.

ADAM
Și tu nu cânți? Ești tristă, Iulia;
În jur de noi e vesel, râde totul.
La sânul meu nu-ți place adăpostul?

EVA
A, bine mi-e… Dar, uite, Sergiol,
Norocul mie-mi încrețește fruntea,
Căci fericirea-n adevăr nu râde.
S-amestecă și-n clipa cea mai dulce
Un strop din jalea nemărturisită,
Și mă gândesc c-această clipă-i floare
Și moare deci…

ADAM
      La fel cu tine simt…

EVA
Și-ndeosebi când chiu aud și cântec,
Eu trec hotarul vorbelor înguste;
Ca într-o luntre-n cântec eu mă leagăn
Și parcă dorm de visuri alintată,
Iar melodia spre trecut mă poartă…
Sub palmierii ce se scaldă-n soare,
Mă văd copilă veselă, curată…
Ce sfântă-a fost chemarea mea și mare…
Un vis nebun m-a tulburat în treacăt -
Vai, iartă-mă…, sărutul mă trezește…

ADAM
Destul cu joc și muzică… Mi-e scârbă
De veșnica dulcegărie. - Iarăși
În inimă amarul mi se cere.
Pelin în vin, pe buze roșii ghimpe,
Și vreau pierzare peste capul meu.
(Perechile de dansatori se depărtează, de afară se aud vaiere.)
Ce vaier e, de ne pătrunde-n creier?

LUCIFER
Vor răstigni câțiva nebuni acum,
Care-au visat noi drepturi și frăție.

CATUL
Așa le trebui’. Să fi stat acasă,
Uitând și bucurându-se de lume;
De ce-au vorbit de treburile altor?

LUCIFER
Pe cel bogat săracul îl vrea frate,
De-l schimbi, atunci te răstignește dânsul.

CATUL
Să râdem deci: mizeria, puterea,
Si ciuma care zeciuie orașul
Și tot destinul zeilor de sus.
(Din nou se aud vaiere.)

ADAM (În sine.)
Eu parcă dorm, de visuri alintat,
Și melodia spre trecut mă poartă…
Ce sfântă-a fost chemarea mea și mare…
Așa spuneai tu, Iulia?

EVA
      Asa!
(Se întunecă. Prin fața galeriei trece în pas domol un convoi cu tibii, cu torțe și femei care bocesc. Pentru o clipă întreaga societate se cufundă în tăcere.)

LUCIFER (Râzând.)
Precum văd eu, se stinge veselia.
Nu mai e vin, ori gluma-i pe sfârșite,
De e sătul și cel cu fața acră?
Ori poate frica vă oprește graiul,
Ori credeți chiar?

ADAM (Aruncându-și paharul spre el.)
      Să piei, de zici așa!

LUCIFER
Ei, dar aduc alt oaspe între voi,
Cu el revine cheful, să vedeți.
Hei, slugi! degrab’ aduceți-l încoace
Pe cel plimbat cu torțe-n drum, aici!
Să-l îmbiem c-un păhărel de vin!
(Îl aduc pe mort în sicriu deschis și-l așează pe masă. Cei ce-l însoțesc rămân in urmă. Lucifer închină mortului.)
Fârtate, bea! Azi ție, mâine mie.

HIPPIA
Vrei poate chiar să-l și sărut?

LUCIFER
      Sărută-l
Și pe furiș din gură ia-i obolul.

HIPPIA
De ce nu, când pe tine te sărut?
(Sărută mortul. Apostolul Petru se smulge din mulțime.)

APOSTOLUL PETRU
Oprește-te! E ciumă-n sărutare!
(Toți tresar îngroziți și se ridică de pe așternut.)

TOȚI
Grozav! E ciuma! Dați-vă în lături!

APOSTOLUL PETRU
Neam nevoiaș și laș peste măsură!
În clipa când norocul îți surâde,
Obraznic esti ca musca la lumină,
Bătându-ți joc de Dumnezeu și cinste.
Dar când pierzarea s-a ivit la ușă
Și degetul lui Dumnezeu te-atinge,
Te pleci fricos și groaza te supune.
Nu simți acum a cerului osândă
Și greul ei? Rotește-ți ochii-n jur,
Orașul piere, neam străin călcat-a
Tot câmpul tău cu holdele de aur.
Se duce țara! Nu-i poruncitor
Și lege nu-i! Cu fruntea ridicată
Purcede moartea printre cetățeni,
Și gândul galben. Groază e în cer
Și pe pământ nu-i chip de ajutor.
Nu poți - așa-i? - cu viforul beției
Să amuțești cuvântul strigător
Ce-adâncul multor piepturi înfioară
Și în zadar pe-un drum mai bun te-ndeamnă!
Îndestulare - așa-i? - nu poți să afli,
Căci din beție greața-ți mai rămâne.
Te uiți năuc și buza ta șoptește:
E în zadar! Neputincioși sunt zeii
Cu chipul lor încremenit în piatră!
(Statuile zeilor cad sfărâmate.)
Ei Cad sfărmați și Dumnezeu tu n-ai,
Ca să-ți ridice rostul din noroi!
Privește-n jur cetatea ta străveche:
Ce-o zeciuie ca ciuma mai puternic?
Din perne moi s-au ridicat o mie
Sâ plece-acum spre plaiurile Thebei -
Anahoreți, sălbătăciții pustnici
Cătând acolo clipe de-nălțare
Vieții lor în patimi tăvălită…
Tu vei pieri, neam laș, corcit și putred,
De pe pământul ce se primenește.

HIPPIA (Prăbușindu-se în fața mesei.)
Amar de mine! Chinuri mă răpun,
Mă arde focul Orcului întreg,
E ciuma… ciuma… Mor, mă prăpădesc…
Nu-i să-mi ajute vreunul dintre voi,
Tovarășii atâtor clipe dulci?

LUCIFER
Drăguța mea! Azi ție, mâine mie!

HIPPIA
Zdrobiți-mă, de nu, vă blestem!

APOSTOLUL PETRU (Se apropie de ea.)
      Stai!
Nu blestema, copilă! Iartă-le!
Te-ajútor eu și Domnul cel de sus,
Eternul Domn al dragostei curate.
Înalță-te la dânsul! Sufletul,
Prin curățirea sfântului botez,
Se va-ndruma spre cer!
(O botează dintr-un vas de pe masă.)

HIPPIA
      M-am ușurat!
Îți mulțumesc părinte!
(Moare.)

CATUL
      Prea scârbit
De lumea asta plină de păcate,
Eu azi pornesc pe cale, către Theba.
(Pleacă.)

CLUVIA
O clipă stai, Catul, să viu și eu.
(Iese.)

ADAM (Gânditor, pășește în față. Eva îl urmează.)
Tu, Iulia? Tu ce mai cauți aici,
Unde de mult e moartă veselia?

EVA
Nu-i locul meu cu locul tău alături?
Vezi, Sergiól, ce patimă curată
Ai fi găsit în pieptul meu, dar tu
Numai plăceri răzlețe mi-ai cerut.

ADAM
Și-n pieptul meu… Păcat! E tot la fel!
Ce trai pitic, îngust și fără rost…
O, dacă este Dumnezeu în cer!
(Îngenunche ridicând mâinile spre cer.)
Poruncitor ce poartă cârma noastră,
Neam nou s-aducă-n lumea asta veche,
Ce-o primeni cu sânge epigonii.
Alt ideal! Un drum spre-o nouă țintă,
Mai nobilă, căci totul e tocit
Ce-a fost al nostru! Altă plăsmuire
Noi în zadar mai vrem, neputincioșii…
Ni-e brațul slab!… Ascultă-mi ruga, Doamne!
(Pe cer apare împrejmuită de slavă: Crucea. De după creștete de munți se ridică para orașelor aprinse. De pe culmi coboară cete de barbari. În depărtare răsună un imn cucernic.)

LUCIFER (În sine.)
Îmi cam zburlește părul, acest chip,
Dar nu sunt oare oameni luptătorii?
Ce nu pot eu, fac dânșii-n locul meu.
E glumă veche gluma asta-ntreagă.
După topirea nimbului de slavă
Rămâne crucea cea scăldată-n sânge.

APOSTOLUL PETRU
Cuvântul meu plinit-a Domnul! Uite,
Pământul putred azi din nou se naște.
Acești barbári ascunși în piei de urs,
Ce-azvârl tăciuni în streșini de palate,
Al căror cal azi calcă cu copita
Ogor arat de plugul multor veacuri,
Aflându-și ieslea-n templuri părăsite,
Vor gâlgâi un nou prisos de sânge
În vinele ce-s azi atât de scurse!
Iar cei ce cântă imnuri azi în circ,
Când lei flămânzi le sfâșie din carne,
Alt ideal aduc: frățietatea
Și dezrobirea omului din jug,
Ce vor mișca pământu-n temelii!

ADAM
Ah, simt că-mi cere sufletul și alta
Decât plăceri și lene-n perne moi,
Căci sângele din inimă când curge
E cea mai sfântă voluptate-n lume.

APOSTOLUL PETRU
Să ai, deci, țintă: Domnului mărire
Și muncă ție! Omul este slobod
A-și dezveli tot tortul lui de gânduri;
O singură poruncă e: iubirea.

ADAM
La luptă, deci! Cu-nvățătura nouă,
O lume nouă să clădim, în care
Vor lumina virtuți de cavaleri,
Iar poezia-n umbră de altar,
Va proslăvi-n femeie: idealul!
(Pleacă răzimat de apostolul Petru.)

LUCIFER
Avântul tău zadarnic e, Adame!
Și bărbăția vrednică de lauri.
Lui Dumnezeu îi place când te-ndrumă
Spre cer, iar dracul râde bucuros
De câte ori tu cazi în deznădejde.
(Îl urmează.)


VisszaKezdőlapElőre