Király István
Fenomenologia existenţială a secretului
CUPRINS, INTRODUCERE
Cuprins
INTRODUCERE EXCURSIVĂ
CAPITOLUL I. SECRETUL CA TEMĂ A UNEI ANALIZE DE FILOSOF1E APLICATĂ
Preliminarii
I. Schiţa ideii de "aplicare" a fiiosofiei şi a unei "filosofii aplicate"
II. Tematica secretului
Excurs: Despre tematizare
CAPITOLUL II. ANALIZA CATEGORIALĂ Şl SECRETUL
I. Filosofía aplicată şi analiza categorială
II. Secretul şi structura lui categorială
Excurs: Secret - Privat - Public
CAPITOLUL III. SECRETUL ŞI SOCIALISMUL
Excurs: Fonduri secrete sau fonduri interzise?
CAPITOLUL IV. FENOMENOLOGIA EXISTENŢIALĂ A SECRETULUI - TENTATIVE DE DIALOG CU MARTIN HEIDEGGER
Excurs: Nimicul, Secretul şi Misterul
CAPITOLUL V. "FOSTELE" SECRETE - "FOSTITATE" ŞI TRECUT
Excurs: Despre nicicând şi niciodată
1) Expunerea temporalităţii ..fenomenului culpei" la Heidegger
2) Analiza lui "nicicând" şi "niciodată" (nici-când-nici)
CAPITOLUL VI. IPOSTAZELE SECRETULUI. COMPLOTUL. JURĂMÂNT ŞI SECRET
Excurs: Despre jurământ
Excurs: Despre mască
APPENDIX. FILOSOFÍA APLICATA ŞI ÎNTREBAREA DESPRE EXISTENŢA ŞI POSIBILITATEA FILOSOFIILOR NAŢIONALE
RESUME
Introducere
Introducerile se scriu, de regulă, la sfârşit. Ele încep deci acolo, unde - terminându-se - lucrările îşi ating sfârşitul. De aceea, introducerile întrec de fapt lucrările: altfel cărţile nu ar fi decât pur şi simplu întrerupte la ultimul lor capăt de moment.
Aceasta este cu atât mai adevărat în cazul de faţă, cu cât, din însăşi ideea unei filosofii aplicate - pe care ne străduim s-o schiţăm şi s-o promovăm aici - face parte, în mod organic, descrierea şi relatarea întâlnirii cu temele care le devin asumate. Prin urmare, orice fel de Justificare" şi "date" privind relatarea împrejurărilor în care o asemenea lucrare s-a înfiripat şi înfăptuit, nu se mai poate referi decât la ceva exterior ei şi de aceea de-a dreptul neesenţial.
Ceea ce se impune totuşi, la acest sfârşit introductiv, este în primul rând o precizare cu privire la subtitlul lucrării: încercare de filosofie aplicată. Iar ceea ce trebuie precizat este tocmai termenul de încercare". El nu înseamnă aici deloc "eseu", ci, dimpotrivă, chiar o tentativă de asumare filosofică a ceva ce ne încearcă în mod existenţial.
Or, secretul este pentru noi, oamenii din destinul recent şi "actual" al acestei regiuni, tocmai aşa ceva. încercând - încercaţi de el - să ni-l asumăm, noi ne înscriem însă deja pe o anumită cale şi pe o anumita traiectorie pe care însăşi tematica noastră ne-o determină ca pe o sarcină ce trebuie ridicată cu pregătirea şi circumspecţia solicitată tocmai de către greutatea şi de dificultatea ei.
Numai că tematica secretului ne prescrie şi ne înscrie pe un drum pe care noi ne întâlnim în mod preponderent tocmai cu ascunderea, cu acoperirea şi cu învăluirea înfăţişate într-un mod fenomenal, deci manifest. Adică: cu apariţia şi cu înfăţişarea refuzului şi a negativităţii!!! Cum însă negativitatea aparţine chiar fenomenalităţii - deci tocmai manifestării - secretului, urmărirea lui fenomenologică în direcţia fiinţei sale, ne conduce şi ea exact în zona "diferenţei ontologice", dar pe o cale anumită, specifică, particulară, care este - poate tocmai din acest motiv - şi privilegiată.
Asumându-ne, fenomenologic, negativităţile noastre existenţiale prin şi împreună cu cele ale existenţialului secretului, noi pătrundem deci în zona "diferenţei ontologice" încărcaţi - şi îngreunaţi - deja de/şi cu un anumit bagaj. Aici nici nu putem şi nici nu trebuie să ne eliberăm de greutatea şi de conţinutul lui. Dimpotrivă - asumându-le - noi trebuie să ne îndreptăm, probabil, tocmai în direcţia tragerii greutăţii lui!!!
Or, direcţia "tragerii" greutăţii negativităţilor este - în diferenţa ontologică - exact Nimicul. El ne trage deci tocmai către ceva, ce nu ne atrage deloc! Ba, din contră, mereu încercăm să fugim şi să ne întoarcem privirea de la el!
"Nimicul este nu-ul fiinţării - spune Heidegger în Prefaţa la ediţia a treia (1949) la studiul Despre esenţa temeiului (1928) - şi, astfel, fiinţa experimentată dinspre fiinţare... Acel "nu" negator, propriu Nimicului, şi acest "nu" negator propriu diferenţei, nu sunt, ce-i drept, unul şi acelaşi, dar sunt de aceeaşi natură, în sensul a ceea ce este intim legat înlăuntrul dăinuirii esenţiale a fiinţei fiinţării. Această identitate de natură reprezintă ceea ce este demn de a fi gândit... însă, dificultatea s-a dovedit a fi mult prea mare. Nu ar fi oare binevenit, ca cei ce cugetă, să se aplece în sfârşit cu gândul asupra amintitei identităţi care aşteaptă de două decenii să fie reluată? (s.n.)"
Este de-a dreptul surprinzător că, gândind diferenţa ontologică, Heidegger vorbeşte în primul rând despre un NU bifurcat - pe de o parte în Nimic şi pe de alta în diferenţa ontologică - şi, apoi, în al doilea rând, chiar despre coincidenţa şi identitatea naturii lor. Se pare că toate "diferenţele", care vizează fiinţa proprie a unor fiinţări şi fiinţările în fiinţa lor - dar şi pe cele ale Fiinţei şi ale fiinţării - nu se strâng laolaltă, decât în identitatea de natură a unui "negator"!!!
Dar, chemarea la gândirea expresă a acestui negator nu poate fi auzită, ascultată şi înţeleasă nici ca fiind o invitaţie şi nici ca fiind o însărcinare trasată din sursele unei autorităţi. Căci "dificultatea ei" ne pune numai - şi tocmai - într-o stare de aşteptare. însă, ce anume şi - mai ales - cum anume se aşteaptă atunci, când gândirea are în vedere tocmai gândirea acelui "negator", care, în concentrarea naturii sale, şi ale lor, adună laolaltă şi Nimicul dar şi diferenţa ontologică? Ea nu poate fi în nici un caz vreo "pregătire". Căci pentru aşteptarea negativului noi nu suntem de fapt niciodată "pregătiţi", ci, în cel mai bun caz, numai - sau mai precis eventual - hotărâţi şi decişi.
Deschisă fiind, această aşteptare nu poate fi apoi nici măcar - cum se întâmplă de obicei - surprinsă prin ceva neaşteptat. Ea poate fi doar izbitâl Aşteptarea nu poate fi astfel nici vreo "stare generală a umanităţii", în care - în urma unei revelaţii sau învăţături - ea se poziţionează în vederea salvării ei. Dimpotrivă: aşteptarea este ea însăşi - şi de la început - culpabilă, fiindcă ea nici nu este capabilă - şi nici nu-şi propune - prefigurarea şi nici preîntâmpinarea "conţinutului" ei. însă, tocmai în aceasta rezidă şi autenticitatea ei, ca fiind esenţialmente dispoziţie şi dispunere. Aşteptând, aşteptarea se deschide izbiturilor pe care deja nu le mai "suportă" ori le acceptă pur şi simplu, ci şi le asumă întocmai.
Deschiderea aşteptătoare, liberă, demnă şi asumatoare a izbiturilor istoriei articulate ca fiind exact domeniul responsabilităţilor umane în acest univers: iată sensul şi înţelesul filosofiei. Deci un sens care este mult prea apropiat nouă pentru a nu fi tot timpul tentaţi să-l îndepărtăm de la noi!!!
Totuşi: "... dacă noi înşine nu suntem în stare să întreprindem ceva cu filosofía, nu întreprinde oare filosofía însăşi ceva cu noi, atunci când ne lăsăm atraşi în ea? De altfel aceasta este şi suficient pentru a lămuri ce anume nu este filosofia."
Or, tocmai în acest sens încercăm să vorbim noi aici de o "filosofie aplicată" ca fiind - acum - fenomenologia existenţială a secretului.
Autorul
Cluj, martie 1999